sous la pluie je t'aime

ce ciudata e dorinta de a sti ca celalalt sufera. De ce? Poate pentru ca tu insuti suferi? Vrei sa suni sa intrebi de sanatate doar, doar vei auzi o emotie in glas, o durere care sa stii ca e provocata de tine.
ce faci?
am terminat de spalat vasele.
:)))) parca nici nu ne am fi despartit
ce vrei sa spui cu asta?

Papion

'Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine.'

Ion Ratiu

Mono

Este timpul sa pun capat.. asa ca, iata o noua postare.

Sarbatori sub semnul singuratatii. Dar de data asta o sa fie pentru ca asa am ales eu si nu pentru ca asta e situatia sau pentru ca mi se (oarecum) impune..

In urma unui studiu propriu am ajuns la concluzia ca oamenii care nu au noroc in dragoste sunt singuri de sarbatori. Cealalta parte, chiar daca nu au o relatie serioasa, tot se nimeresc cu cate cineva de brat prin zapada si pomi impodobiti. Eu, kiar si cu cea mai serioasa relatie din lume, tot cu ochii beliti pe geam raman, numarand fulgii in picaj. De data asta macar o sa am motiv si n-o sa mi plang de mila. mi-e bine :)

Oamenii acestia sunt vesnicii cavaleri de onoare de la toate nuntile din neam si vesnicele domnisoare care isi rup gaturile sa prinda buchetul in speranta ca nu vor mai fi acostate de rude cu mereu prezenta si inevitabila expresie 'Acum te asteptam pe tine sa ne inviti la nunta'.

Vorba cuiva... eu o sa raman domnisoara de onoare pana la 40 de ani....DA!..dar macar o sa arat cel mai bine dintre cele de varsta mea care se uratesc taindu-si parul dua ce au lansat pe orbita vietii vreo 1-2 prunci.

NU! nu vreau sa ma marit si sa ma apuc de gatit si sa ma las de sex excesiv. Vreau doar sa incep sa cladesc cu cineva... caramida dupa caramida eu un picior, el un umar, eu un deget, el un curaj, eu un curaj, el un picior....niciodata la fel, dar in aceeasi directie.

Insa raman suflete in cautare.. treci pe strada la volanul masinii proprii, vezi o fata draguta si te gandesti: 'sa fie ea, sa nu fie? dar unde e daca nu e ea? cand o sa apara?' si totul intr-o singura suflare de gand. PAC si a trecut, am revenit pe pamant: 'frumusete, cariera, putina inteligenta, putin haz, delicatete si maniere; asta caut......sau sufletul ce mi se potriveste? nici eu nu mai stiu!' si asa sta EL ( 30 de ani) la stop, cautand in fiecare coltisor al imaginilor de dincolo de parbriz.

3 suflete: ELE : melancolice cu stari greu de etichetat/ definit tanjind dupa relatie, bani, experiente; unu, doi, trei.... si toate in fond cauta... de sarbatori printre fulgi. S-au gasit doar una pe alta.

daca aveti rabdare

...later this evening...

pornind de la citatul propriu: 'momentele de fericire devin din ce in ce mai rare.. ele sunt inlocuite cu o (aproape) continua stare de multumire...cum e mai bine oare?'


starea prezenta de nemultumire amestecata cu putina dezamagire inainte era reprezentata de lacrimi, durere, suferinta. Vedeti cum adolescenta denatureaza, te face sa exagerezi?...pai, da! Dar nu numai sentimentele negative, ci si cele pozitive. De ce Adolescenta este numita 'cea mai frumoasa varsta' ? Pentru ca atunci simti cel mai intens, simti ca traiesti, deci atunci esti OM. (ideea asta a ramas nedezbatuta- gandesc haotic)


Cu timpul uitam supararile si tristetile amare si profunde, pe care le catalogam apoi ca fiind exagerate, dar ne amintim cu nemasurata placere (si nostalgie totodata) micile fericiri: ce emotii inaltatoare simteam cand vedeam fata/ baiatul de care eram indragostiti! DE CE? Aceste emotii nu erau si ele exagerate? DE CE pe unele le uitam iar pe altele le preaslavim? Ambele tipuri de emotii au existat, au fost ceva palpabil la momentul espectiv, au fost reale.


Si totusi, CUM E MAI BINE OARE? Sa fii matur, sa fii mai sigur de ceea ce simti, sa-ti poti controla mai bine trairile, dar sa simti micile bucurii la o intensitate scazuta, sau sa te bucuri de totala dulceata a micilor prajituri si in consecinta si de amareala celor multi samburi de caise?


Acum ma surprinde cum eu din copilarie am stiut pur si simplu cum e sa fii matur (de fapt ce anuma implica asta). Vroiam sa cresc (vestitul 'sa ma fac mare'), sa nu iubesc pentru ca stiam ca iubirea implica in mare parte elemente negative... cum?


Si totusi, de ce a trebuit sa fiu cel mai mare copil, ca sa cresc si eu pana la urma? Naivitate, speranta in ceva mai bun sau pur si simplu mi-am prelungit inconstient copilaria? Poate imi placea de fapt tumultul cascadei de sentimente pe care il renegam continuu? Adevarul e ca fiecare lacrima scursa pe obraz ma facea fericita.. Poate din cauza sentimentului de descarcare. Cine ma poate contrazice spunandu-mi ca e ingrozitor sa plangi? Plansul descarca, elibereaza, usureaza povara. N- am mai plans de foarte mult timp. Ma simt plina de lacrimi dar parca nu mai pot gasi (simti) motivul intemeiat si seriozitatea problemelor ca sa mai pot plange cu atata pofta si patos.


DE CE? CUM E MAI BINE OARE?

..asa...deodata.

I've lost myself somewhere along the way... does that make me lost..(?)...or just another person.

Citeam blogul unei fete de 26 de ani... am vazut in ea multa dragoste, capacitate de a iubi. Eu, care dintotdeauna mi-am dorit sa nu mai simt, eu care in ultimele luni de zile incepusem sa cred ca omul/femeia, cu cat inainteaza in varsta, simte din ce in ce mai putin, mai stins, mai infundat......

Totusi, se pare ca nu e chiar asa. Fata al carei blog l-am citit e o persoana cu mult talent, cu inteligenta, cu multe...... ii respect scrierile si o voi urmari pentru a analiza si a compara. Are 26 ani si, totusi, am regasit in postarile ei sentimentele mele din liceu, din perioada adolescentei in care simteam, visam si traiam. Eram capabila sa vad cum mi se 'sfarma' sufletul, sau sa plang din cauza unui baiat. Iar acum nu mai pot simti nici macar iubirea.

Simt ca m-am pierdut EU pe MINE... sau pur si simplu m-am transformat? Problema e ca nu mai regasesc nicio farama din ce eram inainte din punct de vedere sentimental. Am vandut Puterea (Slabiciunea) de a simti pe Experienta innegrita de suferinta. Si nici macar nu reusesc sa-mi dau seama daca-mi pare rau sau nu.

Ajunul Anului Nou!

Am iesit din casa zambind si cu o pofta nebuna de a ura lumii intregi un "La multi ani!" din toata inima - sentiment dat de ceea ce se petrecea afara: artificii, pocnitori, zumzet de foiala, lumini aprinse in blocul de vis- a- vis, vecini voiosi, aproape beti deja, lume bine dispusa.

Insa, ajungand in statia de tramvai am cazut in polul opus starii acesteia- e ciudat cum poate 34ul sa te deprime. Asteptand langa mine, in ploaie, un batranel cu jumatate de fata diforma, dar cu demnitate nu numai in privire -simplu, curat, ordonat in imbracaminte- mi-a topit sufletul. Ma gandeam sa-i dau bani sau ceva.. orice... dar nu stiam cum s-o fac... ma tot apropiam de el, poate ma si holbam, desi sper ca n-a observat, dar nu stiam cum sa-l abordez. Emotiile ma copleseau, ma durea sufletul. N-am reusit sa fac nicio miscare; mi-era teama sa nu-l jignesc... imi doream din tot sufletul sa fac ceva pentru omul acela, dar ce?! Ce as fi putut face eu fara sa-l pun intr-o situatie jenanta? Mi-a fost teama... Stau si ma gandesc uneori cum un strain te poate marca intr-un asa fel doar prin simpla lui prezenta...

Am crezut ca scap de sentimentul apasator cand am urcat in 34 si l-am lasat pe acel omulet in statie asteptand in continuare celalalt tramvai poate (sau cine stie ce facea acea fiinta acolo la ora aia in seara de Revelion...........)

Dar nu s-a intamplat asa. Emotiile au continuat sa-mi inunde sufletul. Oameni ciudati, cu nefericirea puternic incrustata in priviri, oameni tristi. Un baiat ce parea normal, chiar dragut la prima vedere, ma face sa ma indoiesc asupra facultatilor lui mintale : in momentul cand trecem pe langa o biserica isi face semnul crucii o data, de doua ori, de trei ori, de patru ori....nu se mai opreste! Cred ca au fost cel puitn 15 semne facute la repezeala... Imi arunc apoi privirea in jur. In fata mea un nene cu o legitimatie "Bellagio"... paznic in seara aceea acolo, cred. Nu parea sa se duca in calitate de invitat: sarac imbracat, simplu, calator al 34 ului. Omul acela si-a pus cele mai bune haine ale sale (probabil singurele... asa numitele 'haine de sarbatoare') doar ca sa se duca la munca in seara de Revelion, departe de familia sa, ca sa-i serveasca pe oamenii cu bani, nesimtiti, grasi, umflati de bunastare si excese... Pentru ce?! Pentru un ban in plus la salariu. M-am intristat din nou si mi-am reintors privirea la baiatul de mai devreme. Limbaj: La multi ani bah, tarane!! Sa ai tot ce-ti doresti, sa fii sanatos, sa te dea banii afar' din casa, sa te f*ti in c*r, etc!! Halal urare.. in tramvai.

La Multi Ani 2010!!